Cod portocaliu de CANICULĂ, la Galaţi: Temperaturi de aproape 40 de grade Celsius
Gălăţenii vor avea parte astăzi de cea mai toridă zi înregistrată, până acum, în această vară. Temperaturile din termometre vor atinge 39 de grade Celsius, iar disconfortul termic resimţit va fi accentuat, atenţionează Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, faceţi tot posibilul să nu ieşiţi în soare între orele 11,00 şi 18,00.
Medicii vă sfătuiesc să beţi cât mai multe lichide, să evitaţi alcoolul, cafeaua şi mâncărurile grele şi să vă adresaţi medicului de familie, în cazul în care vă simţiţi rău. Copiii, bătrânii, bolnavii cronic şi persoanele care lucrează în aer liber sunt cei mai predispuşi să sufere de pe urma caniculei.
Deşi Galaţiul nu s-a aflat sub atenţionare de caniculă în prima zi din săptămână, angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi au intervenit în mai multe cazuri de persoane leşinate sau de agravare a unor boli cronice.
„Am avut o creştere cu aproximativ 15 la sută a numărului de apeluri la 112. Am intervenit pentru pacienţi care sufereau de hipertensiune arterială sau pentru bătrâni care leşinaseră în casă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.