ATENŢIE dacă mergeţi cu trenul! Hoţii şi cerşetorii sunt "la datorie"
Peste 90 de călători fără bilet, şase minori fugiţi de acasă, nouă cerşetori şi 21 de vânzători ambulanţi neautorizaţi este bilanţul raziei în gările şi trenurile de pe raza de competenţă a Poliţiei Transporturi Galaţi, la finele săptămânii trecute.
În numai trei zile, oamenii legii, alături de jandarmi şi poliţişti locali au contabilizat 89 de amenzi, valoarea totală a sancţiunilor aplicate depăşind suma de 19.700 de lei. Hoţii, care profită din plin de faptul că în această perioadă trenurile sunt mai aglomerate, nu au scăpat nici ei.
"Cu această ocazie s-au constatat şi şapte infracţiuni. Poliţiştii au recuperat de la doi tineri de 17 şi 18 ani, din Brăila, un telefon mobil şi un ceas de mână, care se pare că le-au obţinut de la un tânăr de 17 ani tot din Brăila, fără acordul acestuia", precizează cms. şef Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi. Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.