Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Laborator clandestin de muniţie descoperit în locuinţa unui bărbat din judeţul Galaţi

Mai mulţi localnici din Iveşti s-au ales cu dosare penale, după ce poliţiştii de la Arme au descoperit un veritabil laborator de confecţionare a muniţiei şi o cantitate mare de articole pirotehnice, ce urmau să fie vândute ilegal. Primul păţit a fost un localnic de 68 de ani, în casa căruia oamenii legii au găsit pulbere şi diverse componente necesare confecţionării cartuşelor. În plus, bărbatul a fost reclamat de vecini că obişnuia să îşi testeze muniţia confecţionată chiar în gospodărie, trăgând focuri de armă în rânduri repetate.
La câţiva metri de gospodăria sexagenarului, alţi localnici voiau să scoată bani de pe urma unor bunuri pentru care ar fi avut nevoie de autorizaţie. Un bărbat de 40 de ani şi un altul de 26 de ani, primul administrator şi al doilea şef al unui magazin din comună, scoseseră la vânzare articole pirotehnice, deşi nu aveau dreptul să comercializeze aşa ceva.
Atât ei, cât şi bărbatul care confecţiona ilegal cartuşe s-au ales cu dosare penale pentru comercializare de obiecte pirotehnice fără drept şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.