Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Atenţie, gălăţeni! Mai multe zone ale oraşului rămân FĂRĂ APĂ RECE

Apa rece va fi întreruptă timp de nouă ore, întrucât, potrivit reprezentanţilor societăţii Apă Canal, în zonă vor fi efectuate lucrări comandate de Primărie pentru modernizarea străzii Traian. Astfel, miercuri, 5 august, gălăţenii care locuiesc pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între străzile Cezar şi Radu Negru, dar şi o serie de instituţii publice nu vor primi miercuri apă potabilă, între orele 08,00 şi 17,00.

Măsura îi va afecta pe consumatorii casnici de pe strada Traian, tronsonul cuprins între Baia Comunală şi Radu Negru, de pe strada Cezar, tronsonul cuprins între străzile Traian şi Domnească, de pe strada Domnească (tronsonul cuprins între V. Alecsandri şi strada Cezar), dar şi de pe străzile Cerealelor şi Dragoş Vodă.

Nici cei care locuiesc în blocurile A,B,C de pe strada Domnească, IREG, A,B,C de pe strada Cezar, dar nici studenţii care locuiesc în cămine nu vor primi apă potabilă. Măsura va afecta şi două puncte termice din strada Cezar şi de la Studenţi, cel din urmă aparţinând Calorgal, dar şi instituţii precum Baia Comunală, Penitenciarul, Poliţia Locală şi Gospodărire Urbană (sediul din strada Traian).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.