Un puşti a pus în PERICOL un tren cu călători. Motivaţia copilului i-a ŞOCAT pe poliţişti
Un copil de numai 13 ani din Bereşti a fost la un pas să provoace un accident feroviar, în încercarea de a-şi oferi o mică distracţie cu câţiva bolovani de pe marginea drumului.
Împreună cu un amic, băiatul se plimba cu bicicleta în apropierea tunelului de la Tălăşmani. A auzit trenul de Galaţi-Bârlad şi atunci i-a încolţit în minte o idee "genială": să vadă cum pietrele sunt sparte de roţile trenului. Zis şi făcut. A luat câţiva bolovani, i-a pus pe şine şi a aşteptat. Conductorul trenului l-a văzut şi zadarnic a ţipat la puşti, că acesta nu s-a dat bătut. Roţile garniturii au făcut, într-adevăr, praf pietrele, dar distracţia s-a încheiat pentru copil în acel moment. Din fericire şi datorită faptului că pietrele nu au fost foarte mari, trenul nu a deraiat, dar asta nu i-a împiedicat pe poliţişti să îl caute pe puştiul care spălase putina între timp.
I-au dat de urmă la Bereşti, copilul recunoscând în cele din urmă isprava care i-a adus un dosar penal pentru punere în pericol a circulaţiei feroviare. Pentru că are 13 ani, copilul este însă pus la adăpost de răspunderea penală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.