FOTO/ Somotelul, vedeta Concursului “Fir întins”, pe Faleza Dunării
Nu mai puţin de 21 de pescari de toate vârstele, la propriu, cel mai mic având trei ani, şi-au încercat norocul la Concursul de pescuit „Fir întins”. Cu toţii au ajuns pe Faleza Dunării la ora 06.30 sau chiar mai devreme. S-au înscris, şi-au aşezat beţele şi şi-au încercat norocul ( la peşte), dar şi răbdarea, calităţi pe care e musai să le ai, după cum au spus câţiva concurenţi, pescari cu vechime.
La ora 9.00 dimineaţa deja se vedeau primele capturi, în cea mai mare parte obleţi şi guvizi. Domnul Munteanu Mihai avea în plasă chiar un somotel.
Munteanu Ilie, pescar cu o experienţă, a venit să îşi întindă firul în Dunăre împreună cu fiul său, Munteanu Ionuţ, dar şi cu băţul câştigat la ediţia de anul acesta a concursului organizat cu ocazia Festivalului Scrumbiei. De altfel, foarte mulţi concurenţi au făcut echipă cu copiii sau cu vecinii, fie dacă aceştia sunt la vârsta maturităţii sau nu.
La cântar, a tras obletele
Negru Răzvan a venit la pescuit cu familia, iar cu o oră înainte de sfârşitul concursului avea deja avans la obleţi. La sfârşitul concursului, obleţii, care au tras la cântar 1,5 kilograme, i-au asigurat locul 1 şi un premiu ce a constat într-o mulinetă pentru crap şi tricouri pentru el şi fiica sa. Locul doi şi premiul special au fost luate de către Dănăianu Valeriu, care a capturat un somotel de 350 de grame şi 380 de grame de obleţi. Locul trei a fost câştigat de către doamna Baba Liliana cu o captură de 660 de grame de obleţi. Locurile doi şi trei au primit câte o mulinetă de spinning, iar premiul special a constat într-o mulinetă pentru somn.
Cel mai mare perdant al concursului a fost Munteanu Mihai, care, după cum spuneam, la ora 9.00, avea în plasă deja un somotel frumuşel, iar până la sfârşitul concursului mai prinsese unul, în schimb nu a auzit strigătul de încheiere al concursului şi chemarea la cântărire.
„Ei, nu contează, eu am venit pentru relaxare. Am doi somotei şi mai vine unul acum. Eu vin de plăcere”, ne-a spus domnul Munteanu.
Premiile au fost oferite de către societatea Arrow International.
{gallery}0firin{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.