Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Colegul nostru VICTOR CILINCĂ, pe MICUL ECRAN

Astăzi, 16 septembrie, la ora 22,00, pe postul Express TV, este programată piesa colegului nostru "Fetiţa cu brichetă", jucată pe scena Teatrului de Artă din Deva, de trupa de teatru DA din Reşiţa.

Melodramă, în sensul bun, dar are şi umor.

Trupa a jucat, cu multă dăruire, şi la Reşiţa, unde premiera a fost acum doi ani, direct într-un festival, şi în turneu la Lugoj şi Bucureşti.

Joacă Andrada Samoilă, o actriţă tânără, foarte dăruită, şi Ionuţ Ghinea, actor cunoscut şi pentru rolul din filmul "După dealuri", cel premiat la Cannes. Regia este semnată de directorul Teatrului de Vest din Timişoara, Dan Mirea.

Express TV a avut generozitatea să o programeze acum şi autorul are promisiunea că va fi reluată.

Textul i-a fost solicitat şi la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, de actriţa Ana Tkacenko, căreia i-a plăcut piesa lui Victor Cilincă, pe care a gasit-o pe site-ul RegizorCautPiesa.ro. Este textul cel mai apreciat şi de regretatul critic literar, teatrolog, Mircea Ghiţulescu, în revista "Convorbiri literare" din Iaşi, dar şi în cartea sa "Istoria literaturii române. Dramaturgia".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.