Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă un transport de lemne ILEGAL a fost interceptat pe teritoriul judeţului Galaţi

Câteva tone de lemne au fost confiscate, zilele trecute, după ce poliţiştii au depistat că acestea erau transportate fără documentaţia legală. Încărcătura, găsită în camionul unui vrâncean în vârstă de 21 de ani, se afla în drum spre judeţul vecin şi a fost interceptată pe DJ 251, la Cuza Vodă.

În urma controlului, agenţii au constat că actele de însoţire a mărfii fuseseră modificate.

"Avizul de însoţire a mărfii era incorect completat şi prezenta ştersături. S-a procedat la cubarea materialului lemnos, de către un reprezentant al Ocolului Silvic Hanu Conachi, iar poliţiştii au verificat legalitatea transportului în bazele de date şi au stabilit că acesta nu este autorizat", a precizat cms. şef Ştefan Gohoreanu, din cadrul IPJ Galaţi.

Şoferul camionului a fost cel care a plătit oalele sparte, el fiind amendat cu 1.000 de lei. Lemnele au ajuns la Ocolul Silvic Hanu Conachi, care le va valorifica.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.