Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un bărbat a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost ÎNJUNGHIAT de fratele său

Un localnic din Corod a ajuns două zile la rând pe mâinile medicilor, după ce s-a certat crunt cu fratele său. Incidentul, petrecut la finele săptămânii trecute, s-a amplificat pe fondul consumul de alcool, astfel că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost înjunghiat în abdomen de fratele său, cu şase ani mai tânăr.

Tăiat destul de serios, fratele cel mare a ajuns la Spitalul din Tecuci, unde a primit îngrijiri medicale, după care a vrut să se întoarcă acasă. Fratele agresor a făcut însă o "treabă" destul de serioasă, că rănitul a cerut din nou ajutor medical, a doua zi. "Pacientul a solicitat un echipaj al Ambulanţei, deoarece manifesta simptomele unui abdomen acut, consecvente unei plăgi înjunghiate vechi de 24 de ore. A fost preluat şi transportat la Spitalul Tecuci", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

"Ciondăneala" frăţească a ajuns şi la urechile poliţiştilor, care au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Anchetatorii aşteaptă acum un certificat medico-legal pentru a putea continua cercetările împotriva fratelui cuţitar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.