Un zâmbet şi o vorbă bună, de 1 octombrie
În fiecare an, începând din 1991, ziua de 1 octombrie a fost marcată la nivel mondial ca Ziua Persoanelor Vârstnice, un bun prilej pentru a le arăta celor de vârsta a treia cât sunt de importanţi pentru familie şi pentru cei din jur.
Primăria Municipiului Galaţi şi Teatrul Muzical „N. Leonard” organizează un spectacol la Teatrul Muzical „N. Leonard”, începând cu ora 11,00.
Începând cu ora 10,00, vârstnicii de la căminul „Ştefan cel Mare” vor lua parte la masa festivă organizată special pentru ei, unde vor primi şi diferite pacheţele cu cadouri. La ora 12,00, aceştia se vor putea delecta uitându-se la un spectacol organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi formaţia „Doina Covurluiului”. Trupa Impact şi Studio 21 sunt cei care îi vor bucura, începând cu ora 14,00. Activităţile se vor încheia la ora 15,00.
La Căminul de bătrâni "Sfântul Spiridon", vârstnicii vor avea parte, începând cu ora 10,30, de un program susţinut de Centrul Cultural "Dunărea de Jos". La ora 11,00, îşi vor putea aminti de tinereţe, dansând la spectacolul organizat de "Fundaţia de sprijin a vârstnicilor". Programul artistic se va încheia la ora 13,00, cu o masă festivă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.