Trei femei au fost RĂNITE într-un accident rutier produs într-o intersecţie din Galaţi
Evenimentul soldat cu rănirea a trei femei cu vârste cuprinse între 45 şi 51 de ani a avut loc marţi după amiază, la intersecţia străzilor Lozoveni şi Radu Negru. Potrivit primelor constatări, cea care a produs impactul a fost una dintre victime, respectiv o femeie de 51 de ani, aflată la volanul unei maşini cu care se deplasa pe strada Lozoveni. Ajunsă la intersecţia cu Radu Negru, şoferiţa nu a acordat atenţie indicatorului STOP care o obligă să se asigure şi a lovit în plin un alt autoturism, care circula regulamentar pe artera cu prioritate. În urma impactului, maşina lovită, la volanul căreia se afla un bărbat de 65 de ani, a fost proiectată în uşa unui magazin din apropiere, iar cea condusă de femeia de 51 de ani s-a oprit în zidul unei case.
"Din impact a rezultat rănirea conducătoarei auto precum şi a două pasagere din maşina acesteia, cu vârste de 45 şi respectiv 46 de ani. Toate trei au fost transportate la Spitalul de Urgenţă în vedera acordării de îngrijiri medicale", a precizat insp. pr. Aurelian Ropotan, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.