Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un tâlhar arestat la domiciliu, prins în timp ce se plimba prin centrul oraşului

Un localnic de 36 de ani, din Târgu Bujor, riscă să ajungă după gratii în ciuda faptului că magistraţii i-au acordat clemenţă şi l-au lăsat să stea acasă până la condamnarea definitivă. Cercetat şi judecat pentru tâlhărie calificată, bărbatul fusese plasat în arest la domiciliu până la soluţionarea căii de atac numai că, se pare, se cam plictisise de atâta stat în casă. Drept dovadă, luni după amiază a ieşit la o plimbare pe străzile oraşului, fiind depistat de poliţiştii şi jandarmii care l-au căutat iniţial acasă să vadă dacă se supune penitenţei. Motivul pentru care forţele de ordine i-au făcut o vizită a fost bine întemeiat, în condiţiile în care proaspătul condamnat mai călcase strâmb, în urmă cu o săptămână, când, de asemenea, a fost prins de jandarmi pe stradă. El a fost preluat de poliţiştii care sunt însărcinaţi cu supravegherea, urmând ca un procuror să decidă dacă va cere înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv, până la pronunţarea condamnării definitive. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.