Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA la Galaţi până pe 8 noiembrie

Administrația Națională de Meteorologie a publicat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 26 octombrie - 8 noiembrie 2015. Astfel, în majoritatea zonelor vremea va continua să se răcească la finalul acestei luni, pentru ca la începutul lunii noiembrie probabilitatea pentru ploi să fie tot mai mare.

La începutul intervalului media maximelor va fi de 14 grade, iar a minimelor de 4-5 grade, apoi va fi, în general, în scădere, astfel că pe întreaga perioadă de prognoză maximele vor avea în medie între 9 şi 13 grade, iar minimele între 1 şi 3 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse va fi mai mare în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, răcire uşoară

Din punct de vedere meteorologic, ziua de marţi va fi relativ frumoasă, dar puţin mai rece, în special dimineaţa. Cerul va fi senin, cu şanse zero de precipitaţii, în timp ce vântul va sufla slab, cu o viteză maximă de 10 kilometri pe oră.
Temperatura maximă a zilei va fi de aproximativ 12 grade Celsius, iar minima pe timpul nopţii va coborî până la valoarea de 3 grade Celsius.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.