AMENZI de peste 200.000 de lei, după nereguli constate de POMPIERII gălăţeni
În perioada 5 - 22 noiembrie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a desfăşurat 60 de controale la operatorii economici cu spaţii destinate alimentaţiei publice, turism şi agrement (baruri, discoteci, cluburi, hoteluri, săli cinema şi spectacol). În urma acestor controale, au fost constatate 94 de deficienţe.
"În urma constatărilor, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, dintre care 53 de avertismente şi 39 de amenzi, în cuantum total de 205.105 lei”, ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Pompierii gălăţeni au menţionat faptul că, pe timpul controalelor, o parte dintre deficienţele constate au fost remediate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.