O puşcă şi articole pirotehnice, confiscate la Rădeşti
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozive şi Substanţe Periculoase au efectuat, miercuri, mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele a trei bărbaţi din comuna Rădeşti. Percheziţiile au fost autorizate existând suspiciunea că cele trei persoane nu au respectat regimul armelor şi muniţiilor.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit la locuinţele persoanelor vizate o puşcă de tir sportiv cu aer comprimat neletală, articole pirotehnice şi două coarne de cervide, toate deţinute ilegal.
În cauză s-au întocmit dosare penale, cei trei bărbaţi fiind cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.