Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CONTROALE în centrele en-gros - Operaţiunea „Cristal”, varianta Sărbătorilor de iarnă

Operaţiunea „Cristal”, derulată în perioada octombrie - decembrie în depozitele en-gros, de structurile Direcţiei Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, are şi o continuare, un prim pas în acest sens fiind acţiunile de identificare şi a altor agenţi economici cu potenţial de risc ridicat. Un rol important în acest sens va reveni, de această dată, inspectorilor fiscali din cadrul Direcţiilor Generale Regionale a Finanţelor Publice ale ANAF. De altfel, în cazul DGRFP Galaţi, acţiunile de verificare au demarat pe 23 decembrie şi urmează a se desfăşura până pe 8 ianuarie 2016.

„Inspectorii fiscali din cadrul structurilor de inspecţie fiscală vor efectua controale inopinate, în conformitate cu prevederile art.97 din Codul de Procedură Fiscală, la societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în cadrul complexelor comerciale de tip en-gros, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate în judeţele coordonate de DGRFP Galaţi, în vederea identificării operatorilor economici care prezintă risc fiscal ridicat în vederea analizării şi includerii acestora în programul de activitate”, se precizează într-un comunicat de presă al DGRFP Galaţi.

După cum v-am relatat în paginile ziarului nostru, în urma Operaţiunii „Cristal” desfăşurate în perioada octombrie - decembrie, inspectorii antifraudă au făcut la nivel naţional 3.941 de verificări, în urma cărora au fost aplicate 4.311 de amenzi, în valoare de 24,7 milioane de lei şi au fost confiscate bunuri comercializate ilegal în valoare de 14,9 milioane de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.