Un ȘOFER este în stare GRAVĂ după ce s-a înfipt cu maşina în ”borcanul” de la ieşirea din Galaţi
Un bărbat în vârstă de 38 de ani se zbate între viaţă şi moarte, după ce s-a autoaccidentat, în timp ce îşi conducea maşina personală spre ieşirea din Galaţi, către Şendreni. Impactul s-a produs în dreptul unei reprezentanţe auto, la "borcan", în momentul în care maşina condusă de bărbat a derapat şi a ieşit de pe carosabil.
"Conducătorul auto a pierdut controlul volanului, pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed şi, într-o uşoară curbă la stânga, a derapat şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o fundaţie de beton de pe marginea drumului", a explicat insp. pr. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
În urma impactului, şoferul, aflat singur în maşină, a rămas prins între fiarele autoturismului şi a fost nevoie de un echipaj de la Descarcerare pentru a-l extrage. Medicii de la SMURD au constat că omul aflat la volan avea un traumatism abdominal extrem de grav şi s-au chinuit minute bune să-l resusciteze, pentru a-l transporta în siguranţă la spital. Poliţiştii de la Circulaţie au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut evenimentul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.