Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şeful ANAF, Gelu Diaconu, a fost demis de către premierul Dacian Cioloş

Şeful Executivului a semnat decizia de eliberare din funcţie a preşedintelui ANAF. De asemenea, Cioloş l-a demis şi pe vicepreşedintele ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu.

Deciziile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial şi vin după discuţii ale premierului atât cu Gelu Diaconu, cât şi cu ministrul de Finanţe.

Premierul Dacian Cioloş a confirmat joi la prânz că îl va demite pe Gelu Diaconu precizând că aşteaptă o propunere de înlocuire de la ministrul de Finanţe.

Primul-ministru a subliniat că ''este important să nu menţinem o stare de ambiguitate la ANAF'', pentru ca aceasta să rămână o ''structură credibilă''.

Preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, a refuzat, joi, cererea ministerului Finanţelor de a-şi prezenta demisia, calificând dosarul DNA în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, alături de vicepreşedintele Mihai Gogancea-Vătăşoiu, drept "kafkian".

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Diaconu şi Gogancea-Vătăşoiu sunt urmăriţi penal pentru favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, a transmis DNA. Preşedintele ANAF a stat miercuri circa o oră la sediul DNA.

sursa: mediafax.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.