Panică și groază într-un bloc/ Un bărbat a încercat să își ia viața aruncându-se în aer
Pompierii tecuceni și echipajele SMURD au salvat, în această dimineață, un bărbat din flăcări, după ce în garsoniera în care locuia s-a produs o explozie, urmată de un incendiu. Victima, cu arsuri pe 50 la sută din corp, are 65 de ani și a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Anton Cincu, din Tecuci, dar se pare că aceasta ar urma să fie adusă la Spitalul Județean, din municipiul Galați. Potrivit maiorului Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, din primele cercetări a reieșit că bărbatul a încercat să își ia viața. Tecuceanul a fost găsit în mijlocul camerei, alături de o butelie deconectată de la aragaz, iar în preajmă au fost descoperite și surse de aprindere, ceea ce indică faptul că, cel mai probabil, în acest caz, este vorba despre o tentativă de suicid.
Poliția a demarat o anchetă, iar Inspectoratul de Stat în Construcții a fost de asemenea sesizat. Din fericire, celelalte garsoniere din bloc nu au fost afectate de deflagrație.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.