PERCHEZIȚII în trei judeţe. DNA Galaţi anchetează folosirea fondurilor europene
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Conform unui comunicat al DNA, faptele ar fi fost săvârşite în perioada 2014 – 2015.
În cadrul anchetei, procurorii, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au efectuat, luni, 7 martie, percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate în municipiile Galaţi, Bucureşti şi Brăila, din care trei reprezintă sediile unor instituţii publice.
„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se mai arată în comunicatul DNA.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.