Tânără lovită de o ambulanță aflată în misiune, după ce a ignorat semnalele acustice
O tânără de 19 ani a fost accidentată de o ambulanţă aflată în misiune. Tânăra s-a angajat în traversarea străzii Brăilei, pe marcajul pietonal, ignorând însă semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei. “Un bărbat de 47 de ani, care conducea o autospecială a ambulanţei pe strada Brăilei, dinpre Bulevardul George Coşbuc spre strada Siderugiştilor, la intersecţia cu strada Saturn, a surprins şi accidentat uşor o femeie de 19 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal. Ambulanţa avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. Şoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ”, ne-a explicat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Poliţiştii gălăţeni au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în urma cercetărilor să stabilească toate împrejurările care au dus la producerea incidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.