Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE/ Bilanţul atentatelor din Bruxelles a fost REVIZUIT

UPDATE, duminică, 27 martie: Bilanţul atentatelor din Bruxelles a fost revizuit, a relatat mediafax.ro. Autorităţile belgiene au anunţat că în atentatele de marţi din Bruxelles au murit 28 de persoane, explicând că în bilanţul anterior de 31 de morţi se află şi cei trei atacatori kamikaze. PENTRU MAI MULTE DETALII, CLICK AICI

EXPLOZII puternice în Bruxelles | (Video) (Live)
 
UPDATE: Patru români răniţi în atentate. Atacurile teroriste au fost revendicate de ISIS

UPDATE - Trei români răniți în atentatele din Bruxelles.
 

 


UPDATE - Cel puţin 31 de persoane au fost ucise, iar alte 200 sunt rănite în atentatele comise marţi în Bruxelles, anunţă primarul oraşului, Yvan Majeur.


UPDATE - Cel puţin 28 de persoane au murit, iar alte zeci sunt rănite în urma exploziilor produse pe un aeroport şi în staţii de metrou din oraşul belgian Bruxelles, în ceea ce par a fi atacuri teroriste coordonate, afirmă surse citate de presa belgiană. Alte două explozii au fost semnalate în staţiile de metrou Schuman şi Maalbeek, foarte aproape de sediul Comisiei Europene.


''MAE pune la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi, precum şi rudelor acestora, contactele telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854'', se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de către MAE.


{youtube}y60wDzZt8yg{/youtube}

UPDATE - Încă o explozie s-a înregistrat în această dimineaţă la Bruxelles. Deflagraţia s-a înregistrat la metroul  Maelbeek, informează La Libre Belgique. 

Chiar înainte de producerea celor două explozii au fost trase focuri de armă şi s-au auzit strigăte în arabă, transmite agenţia de presă Belga. Autorităţile au activat planul de catastrofă regională şi toate drumurile care duc spre aeroport sunt închise, inclusiv traficul feroviar spre şi dinspre aeroport care a fost închis. 


Două explozii puternice s-au produs în această dimineată pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Oficialii au decis imediat evacuarea aeroportului, iar traficul spre terminale a fost suspendat. Mai multe persoane au fost rănite.

Martorii au declarat că au "simţit " undele de şoc provocate de explozii şi cred că deflagraţiile au avut loc la check-inul pentru cursa  American Airlines, la ora locală 8.00 dimineaţa( 9.00- ora României), relatează Daily Mail.

Potrivit unui martor citat de RTBF, mai multe persoane au fost rănite în terminalul de plecări din faţa hotelului Sheraton.

Originea exploziilor este necunoscută momentan.

 

#Brüksel #Zaventem Havalimanı'nda iki patlama meydana geldihttps://t.co/OXj4DFlcss

— 32.Gün (@32gunTV) 22 martie 2016

 

2 bruits d'explosions à l'aéroport de #Bruxelles.
2 explosions at #Brussels airport. #Belgique #Belgium pic.twitter.com/kvkJLeoOb6

— Jean Pierre Duthion (@halona) 22 martie 2016

Sursa: mediafax.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.