Mai mulţi VÂNZĂTORI de PEȘTE ambulanţi au renunţat gratis la marfă, în plină stradă
Peste 140 de kilograme de peşte care urmau să fie vândute în Galaţi de negustori ambulanţi, veniţi în majoritate de peste Prut, au fost confiscate în ultimele zile, pe străzile din oraş.
Înainte să ajungă la cumpărătorii care caută marfă mai proaspătă şi mai ieftină pentru masa de Florii, peştele, din speciile caras, scrumbie sau novac, a ajuns în custodia autorităţilor, care au interceptat maşinile comercianţilor în trafic, în zonele apropiate de pieţele unde basarabenii obişnuiesc să vândă produse alimentare.
Astfel, şapte persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani au ajuns să renunţe forţat la marfa pentru care nu deţineau documente de provenienţă şi s-au ales cu dosare penale pentru încălcarea prevederilor privind pescuitul şi acvacultura.
O a opta persoană, administrator de pescărie în Piaţa din Micro 20, a scăpat ceva mai ieftin, după ce poliţiştii i-au găsit în galantare aproape zece kilograme de peşte fără acte, care fusese achiziţionat, cel mai probabil, de la pescarii de ocazie. Marfa a fost confiscată, iar administratorul a primit doar o amendă contravenţională.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.