A început distribuirea TICHETELOR SOCIALE de Paşte
Nu mai puţin de 2.369 de familii şi persoane singure vor primi tichete sociale pentru Sărbătorile Pascale, au anunţat reprezentanţii municipalităţii gălăţene, care au precizat că acestea sunt distribuite prin poştă, la domiciliul beneficiarilor, în perioada 25-28 aprilie.
Valoarea ajutorului de urgenţă este de 100 lei (10 tichete x 10 lei)/ persoană/ familie.
"În conformitate cu HCL nr. 64/27.02.2014, privind modificarea şi completarea Anexei la HCL nr. 81/14.03.2013 privind modificarea şi completarea HCL nr. 163/11.04.2011, în perioada 28 martie - 15 aprilie 2016, Primăria a înregistrat un număr de 2.621 de solicitări privind acordarea unui ajutor de urgenţă sub formă de tichete sociale. În urma anchetelor efectuate şi a verificării documentelor depuse, 2.369 de familii şi persoane singure vor primi tichete sociale pentru sărbătorile pascale", a transmis Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.
Cei care vor beneficia de astfel de tichete trebuie să ştie că vor putea face cumpărături cu acestea din Billa, Carrefour, Ana & Cornel, Penny, Ţapu Carpatin, Saltempo şi Neacşu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.