Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Exerciţiu militar încheiat cu succes, în poligonul de la Smârdan

Exerciţiul Platinum Eagle 16.1, care a reunit, la antrenamente, militari din şase ţări, s-a încheiat, ieri, în poligonul de la Smârdan.  Acţiunea a început - potrivit  lt. col. Valentin Sfreja, şeful operaţie şi instrucţie la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Galaţi – cu acţiunea forţelor debarcate, care au curăţat un perimetru de elemente inamice şi au stabilit un post de observare, de unde au condus acţiuni de sprijin aerian şi sprijin cu foc. În a doua etapă a exerciţiului, au acţionat forţele îmbarcate pe MLI 84 Jder ale Batalionul 300 Infanterie Mecanizată şi forţele unei unităţi de puşcaşi marini. Misiunea soldaţilor a fost aceea de a prelua controlul unor căi de comunicaţii.
La finalul exerciţiului cu muniţie de luptă, mulţumiţi au fost şi liderii militari români, dar şi cei americani.
„A fost un atac fantastic. Ne-am antrenat aici toată săptămâna. (…) Astăzi, am combinat elementele antrenamentului într-un mare atac şi sunt foarte mulţumit de profesionalismul de care au dat dovadă toate ţările angrenate în exerciţiu” a precizat căpitanul Mark Paige, din cadrul Batalionului 1/8 de Puşcaşi Marini.
„Batalionul nostru de puşcaşi marini e dislocat în toată Europa de Est şi faptul că am putut veni aici, să ne ne antrenăm cu alte cinci naţiuni, promovează stabilitatea regională. Cine se antrenează bine pe timp de pace, vor lupta bine împreună (…) Lucrăm fantastic de bine cu militarii români. (...) Sunt printre cei mai bine pregătiţi soldaţi pe care i-am întâlnit” a spus lt. col. Justin Ansel.
Au participat la exerciţiu militari români, alături de americani, sârbi, moldoveni, britanici şi bulgari. 

{gallery}01army{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.