ȘOFERII TRANSURB şi-au reluat programul normal de lucru, anunţă sindicaliştii din societate
Declaraţiile pe care liderul filialei gălăţene a Cartel Alfa, Romică Gîrneaţă, le-a făcut în şedinţa Comisiei de Dialog Social, de la Prefectură, când a acuzat că şoferii Transurb sunt exploataţi, lucrând timp de zece ore pe zi, câte 10-15 zile consecutiv, au stârnit nemulţumirea sindicaliştilor Transurb, care au precizat că Romică Gîrneaţă nu a fost mandatat să îşi exprime un punct de vedere şi resping acuzaţiile acestuia.
Reprezentanţii Sindicatului Şoferilor Liberi, din cadrul societăţii de transport public, ne-au anunţat că "începând cu data de 1 iunie, lucrurile au intrat în normal, programul de lucru fiind de cinci zile de lucru pe săptămână".
Preşedintele sindicatului, Florinel Ichim, a ţinut să sublinieze faptul că "tuturor angajaţilor Transurb le-a fost adus la cunoştinţă că noul program de circulaţie al transportului în comun din municipiul Galaţi va implica, pentru o perioadă scurtă de timp, eforturi susţinute atât din partea şoferilor, vatmanilor, cât şi a personalului de întreţinere.
Programul nu a inclus 10-15 zile consecutive, aşa cum eronat declară Romică Gîrneaţă, angajaţii având un liber pe săptămână, iar la solicitare primindu-l şi pe al doilea".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.