Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oraşul, îmbrăcat în tricolor/ Cum şi-au cinstit gălăţenii drapelul

În ciuda soarelui arzător şi a căldurii înăbuşitoare, zeci de gălăţeni au răspuns, duminică, invitaţiei autorităţilor de a participa la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional, din Piaţa Tricolorului, a Grădinii Publice. „Ei sunt în echipă cu noi?”, şi-a întrebat tatăl, inocentă, o fetiţă de doar câţiva ani, atunci când a zărit tricolorul purtat pe braţe de jandarmii gălăţeni. „Suntem cu toţii o echipă”, i-a răspuns tatăl, zâmbind. „România!”, a exclamat un alt băieţel, care nu avea mai mult de cinci ani, atunci când s-a strecurat din mulţime pentru a urmări de aproape întreaga manifestare. La fel ca în anii trecuţi, tricolorul, simbolul libertăţii şi al unităţii poporului român, a fost sfinţit la Catedrala Arhiepiscopală, de un sobor de preoţi, purtat pe braţe de către jandarmi în procesiune şi înălţat, în final, în Piaţa Tricolorului din Grădina Publică.
Strada Domnească a fost „invadată”, duminică, de steaguri arborate din loc în loc, aşa cum îi stă bine unui oraş cu oameni pentru care dragostea de ţară nu este o lozincă şi pe care nu o nutresc doar pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, pe 26 iunie sau în alte două-trei zile din an, dedicate unor sărbători naţionale. Poate nu ar fi rău ca autorităţile să ia în calcul păstrarea drapelului în permanenţă pe străzile importante ale oraşului. Nu doar gălăţenii, ci românii în general, au nevoie, mai mult ca oricând, să fie uniţi şi să conştientizeze că puterea stă de fapt în conştiinţa şi faptele lor.

{gallery}01flag{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.