Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un copil de trei ani s-a electrocutat la priză

Un copil de trei ani, din Tecuci, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a electrocutat la o priză. Se pare că micuţul, lăsat nesupravegheat, a băgat în priză o jucărie metalică. Iniţial, minorul a fost dus la spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, dar starea lui fiind destul de gravă s-a cerut transferul la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” Galaţi. „Iniţial primele îngrijiri au fost date de către colegii paramedici SMURD de la Tecuci, aceştia au şi transportat copilul la spitalul din localitate. Ulterior, o ambulanţă SAJ a preluat pacientul, care a fost adus la Spitalul de Copii Galaţi”, ne-a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.  
„Am internat un copil de trei ani şi două luni, din Tecuci, cu arsură de gradele trei şi patru postelectrocuţie. Arsura este la nivelul mâinii drepte, poarta de intrare, iar poarta de ieşire este la nivelul toracelui. Copilul va fi operat, se va face o excizie şi o grefă de piele, asta în aproximativ o săptămână. Până atunci copilul este pansat, primeşte îngrijiri medicale, antibiotice. Starea lui este relativ bună”, ne-a explicat medicul Geta Badiu, director medical la Spitalul de Pediatrie.
Pe lângă faptul că minorul a fost lăsat nesupravegheat, părinţii acestuia nici nu aveau protecţie pentru prizele din locuinţă, ceea ce a dus la această tragică întâmplare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.