Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ATENȚIE, ȘOFERI! Lucrări în mai multe zone ale Galațiului. Ce STRĂZI trebuie să OCOLIȚI

13 obiective din oraş vor fi supuse lucrărilor de reabilitare sau reparaţie de către Ecosal Galaţi, la mijlocul lunii august, potrivit unui comunicat emis de societatea de salubrizare din cadrul Primăriei.

Astfel, vor continua lucrările de asfaltare a parcărilor de pe strada Barboşi (Micro 17), zona blocului R, şi din faţa Şcolii Nr. 9, dar şi reparaţiile accidentelor de teren din zona străzilor Călugăreni, Cezar şi Aurel Vlaicu.  De asemenea, muncitorii Ecosal vor continua să repare trecerile de pietoni de la intersecţia străzilor Oţelarilor şi Brăilei.

Alte lucrări de reparaţie vor fi efectuate pe trotuarele de pe strada Siderurgiştilor şi de pe strada Combinatului, între Piaţa Energiei şi Viaduct. Lucrări de frezare şi plombare vor fi efectuate pe strada Griviţei, dar şi pe Anul Revoluţiei 1848, colţ cu strada Basarabiei.

În categoria veştilor bune intră finalizarea lucrărilor de reparaţii a trotuarelor din zona blocului P11, vizavi de parcul de la Elice, a treptelor de pe strada Navelor, din zona blocurilor M şi N, dar şi a treptelor de pe Aleea Mercur.

Şi cei care călătoresc cu autobuzul vor avea parte de adăposturi reparate, dat fiind că Ecosal Galaţi are programate lucrări de reparaţii pe strada Dimitrie Cantemir şi pe strada Stadionului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.