Un bărbat care AMENINȚA cu un TOPOR într-un parc din Galați, imobilizat de către un POLIȚIST LOCAL aflat în TIMPUL LIBER
Unul dintre poliţiştii locali din cadrul Secţiei 4, aflat în timpul liber, a acţionat, până la sosirea unei patrule direcţionată prin dispeceratul instituţiei, în momentul în care, în parcul Viva, de pe bulevardul Marii Uniri, o persoană de sex masculin îi ameninţa pe cetăţeni, dar şi pe agenţii de pază, cu un topor. La faţa locului, persoana în cauză a fost imobilizată şi identificată ca fiind C. M., în vârstă de 36 de ani, din Galaţi.
Fiind întrebat cu privire la motivul pentru care a intrat cu toporul în parc, cel în cauză a declarat că trebuia să se întâlnească cu un prieten să îi returneze obiectul şi, deoarece agentul de pază i-a atras atenţia că nu are voie cu toporul în parc, s-a simţit deranjat, motiv pentru care l-a admonestat.
Persoana în cauză a fost dusă la audieri, iar toporul a fost predat Secţiei 1 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.