PESCUITUL ILICIT, încă prolific. Peşte fără acte, găsit în portbajajul une maşini
Un autoturism al cărui portbagaj s-a dovedit a fi încărcat cu peşte fără acte de provenienţă a fost depistat recent în raza de competenţă a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi. La volanul maşinii, un Volkswagen Passat, se afla un brăilean în vârstă de 34 de ani, însoţit de un amic, de aceeaşi vârstă.
Observând comportamentul suspect al celor doi, poliţiştii de frontieră au verificat în amănunt autoturismul, în portbagaj găsind peste 30 de kilograme de peşte, ce părea proaspăt pescuit.
Cum niciunul dintre ocupanţii maşinii nu deţinea vreun act care să justifice cantitatea destul de mare de peşte, poliţiştii le-au confiscat marfa în valoare de circa 140 de lei, pe care au predat-o unei societăţi comerciale, pentru a fi vândută. În cauză, s-a întocmit doar penal pentru deţinere, transport şi comercializare ilegală de peşte, urmând ca la finalul anchetei să se dispună măsurile legale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.