Un an de la TRAGEDIA care a zguduit România | Cei care au pierit în COLECTIV, comemoraţi la Prefectura Galați
Internauţii gălăţeni şi-au dat întâlnire pe data de 30 octombrie, la ora 18,00, pe esplanada Prefecturii, la Monumentul Eroilor, pentru a aprinde o lumânare în memoria tinerilor decedaţi în clubul Colectiv din Bucureşti, în urmă cu un an.
”Colectiv este în aceeaşi măsură drama unei ţări, cât şi un simbol. Galaţiul a pierdut, în urma acestui eveniment, doi dintre copiii săi: Valentina Florea şi Bogdan Claudiu Istrate. Suntem alături de familii, prieteni şi cunoscuţi. Este evident că rănile sunt adânci şi nu par a se vindeca. Cu toate acestea, la un an distanţă venim să aprindem câte o lumânare pe platoul din faţa Prefecturii (Monumentul Eroilor). Nu am uitat şi nici nu vom uita. Dumnezeu să-i ierte!”, aşa sună anunţul care circulă, de aproximativ două zile, pe reţelele de socializare.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, printre care se numără și doi gălățeni, Valentina Florea (CLICK AICI pentru detalii) și Bogdan Claudiu Istrate (CLICK AICI pentru detalii). Dintre victime, 27 și-au pierdut viața în noaptea tragediei, iar 37 - ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate.
La un an de la tragedie, un singur pacient rănit în incendiul din Clubul Colectiv se mai află în spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu. Este vorba despre un pacient internat în Belgia, a precizat sursa, pentru news.ro, adăugând că alte zece persoane rănite în club Colectiv merg în clinici din Belgia şi Germania pentru recuperare sau tratament.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.