Un SEMAFOR din centrul Galațiului, ”clătinat” de un şofer care apoi a plecat de la locul faptei
Incidentul s-a înregistrat în noaptea de 1 octombrie, la intersecţia străzilor Domnească şi Gen. Iacob Lahovary. Din câte se pare, înclinarea stâlpului care susţine semaforul şi indicatorul care avertizează şoferii cu privire la trecerea de pietoni a fost posibilă în urma unei manevre greşite în trafic a unui şofer care ar fi acroşat pilonul metalic şi bordura trotuarului.
Deşi nici maşina nu a scăpat neşifonată, cel aflat la volan nu a stat că contabilizeze pagubele şi dus a fost, cu toate că pe urmele lui a pornit şi un echipaj de poliţie aflat în zonă.
În urma inconştientului, a rămas, pe toată durata weekendului şi a zilei de luni, 3 octombrie, stâlpul înclinat destul de periculos. Avaria va fi remediată pe cheltuiala Primăriei în cursul zilei de marţi, 4 octombrie, au dat asigurări cei care se ocupă de semnalizarea infrastructurii rutiere din oraş, urmând să se încerce totuşi identificarea maşinii şi a conducătorului auto pentru a-l obliga pe acesta să achite daunele.
{gallery}SemaforLovit{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.