Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Versiunea poliţiştilor în cazul doctoriţei „insultate grav” de un poliţist

* Scandalul ginecologic nocturn a antrenat şi ATOP-ul, ca instanţă de împăciuire *

„Nu vreau să dăm o notă de conflict între cele două instituţii: Poliţia e cu ordinea publică, medicina e cu ordinea internă – avem nevoie şi de unii şi de alţii”, a declarat ieri, împăciuitor, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Galaţi, Avram Trandafir.

Preşedintele venea astfel cu precizări pe care însă nu le dorea o replică, la o sesizare făcută săptămâna trecută către ATOP de către dr. Nicolae Bacalbaşa, consilier judeţean, care a declarat în plenul şedinţei Consiliului Judeţului: „Doamna dr. Bucatanschi a fost grav insultată de un lucrător al Poliţiei”.

Articolul O doctoriţă „insultată grav de un poliţist” a fost publicat de „Viaţa liberă” pe 23 iulie.

Evenimentul a fost analizat în şedinţa de vineri de la ATOP, la care poliţiştii au răspuns „prompt”, spune preşedintele Autorităţii. Iată concluziile analizei în acest for judeţean: trei agenţi de poliţie au reţinut o femeie pentru tentativă de omor, ea fiind acuzată că a aruncat cu un foarfece în propriul copil.

„Aveau ordin de arestare, dar, conform procedurii, se impune un control ginecologic. Atunci, băieţii s-au dus [la spital] cu femeia şi cu hârtie de la procuror, s-au şi legitimat. Mă rog, erau îmbrăcaţi civil, că aşa umblă cei de la Investigaţii Criminale, nu umblă în uniformă”.

„Şi probabil că noaptea, sub impulsul  orei – ora trei dimineaţa – reacţia a fost de refuz. Ei au venit documentaţi cu hârtii [care demonstrează] că ei au insistat, ea a refuzat. A dat şi scris asistenta şefă, că nu vrea să dea curs solicitării. Şi a semnat:  Chirica Irina, asistenta din schimb cu doctoriţa”. 

Până la urmă, poliţiştii au apelat la o doctoriţă de la Maternitatea „Buna Vestire” şi şi-au rezolvat, ca să spunem aşa,  sarcina.

Ca la orice replică, poliţiştii sunt cei care spun că au dreptate: „Ei fiind puţin deranjaţi de tonul foarte hotărât al doctorului [Bacalbaşa] au dat şi o precizare: «Dna dr. Bucatanschi e în recidivă – a mai fost o dată un caz când ne-a refuzat cooperarea»”. 

Poliţiştii au un răspuns pe această temă de la preşedintele Colegiului Medicilor, dr. Dumitru Cristea, care a promis că va trimite „o circulară” la toate spitalele, solicitând să se acorde acest fel de asistenţă.

„Probabil că şi ei [poliţiştii] au folosit un ton mai ferm, mai hotărât, de a fost doamna deranjată şi doctorul coleg s-a sesizat”, admite preşedintele ATOP.

Până la urmă, este întotdeauna greu de spus într-un conflict, cine, vorba ceea, a ridicat primul piatra. Şi asta ziua, dară-mi-te în miez de noapte!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.