Doi gălăţeni, răniţi în ACCIDENTE rutiere. Unul dintre ei a murit
Evenimentele au avut loc pe două drumuri circulate din judeţ, din cauza unor manevre aparent greşite
Un bărbat de 45 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce maşina în care se afla a lovit alte două vehicule pe DN 25. Accidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, pe raza comunei Umbrăreşti, se pare din cauza unui şofer care s-a angajat într-o depăşire fără să îşi ia toate măsurile de siguranţă. "Un bărbat de 41 de ani din Iveşti care se afla la volanul unui autoturism şi circula pe DN 25, la Umbrăreşti, în timp ce efectua depăşirea unui autotractor cu semiremorcă, care era staţionat, a intrat în coliziune cu partea stânga spate a autotractorului şi apoi a acroşat o autoutilitară, condusă de un bărbat de 36 de ani din Chifeşti, judeţul Vrancea, care venea din sens opus. În urma impactului a decedat un bărbat de 45 de ani, pasager în prima maşină”, a declarat Crina Dragu, IPJ Galaţi. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească cui a aparţinut vina.
Accident pe DN 26
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unei maşini, a ajuns la spital, după ce a fost lovit în trafic de un alt autoturism, la Vânători. Cel două vehicule au ajuns să se ciocnească din cauză că şoferul aflat la volanul uneia dintre ele, un bărbat de 39 de ani, a vrut să vireze la stânga, dar nu s-a asigurat şi a lovit în plin maşina condusă de bărbatul de 44 de ani, care venea din sens opus. În urma impactului, conducătorul auto nevinovat a fost rănit şi dus la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.