Peşte ASCUNS în roata de rezervă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului C.M.I.I.T. şi al compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au oprit pentru control, la intrarea în municipiul Galaţi, un autoturism marca BMW. Autoturismul era condus de Ion B., în vârstă de 60 de ani, cetăţean cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească.
"În urma controlului autoturismului, lucrătorii noştri au descoperit o mare cantitate de peşte, disimulată în două cutii de carton, sub un strat de ardei gras, în locaşul destinat roţii de rezervă, peştele fiind ambalat în saci de polietilenă de culoare neagră. În urma cântăririi a rezultat cantitatea totală de 53 de kilograme de peşte, din speciile crap şi şalău”, ne-a declarta Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Ion B. le-a spus oamenilor legii că intenţiona să comercializeze peştele într-o piaţă din municipiul Galaţi.
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de peşte, în valoare de 705 lei, a fost predată unei societăţi de profil spre valorificare, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.