Accident teribil pe Oţelarilor | Un şofer a intrat cu BMW-ul în tramvai
Accidentul a antrenat mai multe vehicule, unele staţionate, şi s-a produs, potrivit concluziilor oficiale, din cauză că un "tânăr de 18 ani din Galaţi a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un tramvai". Băiatul, aflat de puţină vreme în posesia permisului de conducere, şofa cu viteză, spun martorii, un autoturism BMW. La un moment dat, a intrat în depăşirea tramvaiului şi când ar fi vrut să schimbe benzile de mers, ar fi derapat şi a lovit iniţial mijlocul de transport în comun, iar mai apoi trei autoturisme parcate pe marginea străzii. În urma impactului deosebit de violent, BMW-ul a fost distrus în totalitate, avariate find, în proporţii diferite, şi maşinile staţionate. De suferit a avut chiar şi tramvaiul, care a fost forţat să oprească până la remedierea defecţiunii. Două persoane din BMW, respectiv şoferul şi un pasager, au fost rănite şi au primit ajutor de la echipajele de Ambulanţă. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, vinovatul urmând, probabil, să plătească toate daunele provocate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.