CRĂCIUNUL poposeşte în mai multe cartiere
Crăciunul este cea mai aşteptată sărbătoare a anului, în special de către cei mici. Dincolo de cadourile materiale pe care le primim, Crăciunul înseamnă o stare de spirit, pe care vrem să o trăim şi să o împărtăşim cu cei dragi. Miros de cozonac, de portocale, de mere şi de cetină verde şi multe, multe colinde. Aşa definim, în general, un Crăciun fericit.
După ce am avut surpriza de a-l cunoaşte pe Cătălin Azamfire, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Culturale pentru Tineret „Pur şi Simplu”, care a hotărât să aducă bradul şi Crăciunul chiar în faţa blocului, am aflat că ideea a fost atât de apreciată încât a fost preluată şi de alte persoane. Evenimentul va fi organizat şi în cadrul restaurantului Takis, la Biserica Precista, la Şcoala Gimnazială Nr. 11 şi, nu în ultimul rând, la blocul Salcia.
Evenimentul despre care vorbim se va desfăşura în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, de la ora 20,00, în acelaşi timp în toate locaţiile, alături de asistenţii speciali ai Moşului. Seara va fi una specială, în care vă puteţi lăsa grijile deoparte şi petrece clipe de neuitat alături de cei dragi. Sunteţi cu toţii bineveniţi, indiferent dacă locuiţi sau nu în zonele respective.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.