Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zilele acestea, Iohannis va anunţa VIITORUL PREMIER | Propunerea lui Dragnea a stârnit critici şi în PSD


Preşedintele României, Klaus Iohannis, va desemna, zilele aceastea, noul prim-ministru al ţării


„PSD-ul a propus-o pe doamna Sevil Shhaideh, PMP-ul l-a propus pe Eugen Tomac, iar desemnarea va avea loc după Crăciun”, a anunţat şeful statului, în urmă cu doar câteva zile. După câştigarea alegerilor, PSD a semnat un protocol cu ALDE şi unul cu UDMR. Majoritatea parlamentară a devenit de necontestat: 290 de voturi pentru Guvernul propus de PSD. Cu aproape 60 mai multe decât este necesar. Dacă preşedintele nu o va desemna premier pe Sevil Shhaideh, liderul PSD face contestaţie la Curtea Constituţională. Un fost Avocat al Poporului, citat de Digi 24, crede că refuzul lui Klaus Iohannis le-ar da motive social-democraţilor să înceapă demersuri pentru a-l suspenda din funcţia de şef de stat. „El (preşedintele - n.r.) nu poate să refuze decât în faza iniţială şi să desemneze pe altcineva. Parlamentul poate să refuze numirea celuilalt (propunerea preşedintelui României - n.r.) şi atunci poate să apară şi o clauză de suspendare”, consideră Gheorghe Iancu, constituţionalist, fost Avocat al Poporului.

Critici în PSD


Decizia liderului PSD, Liviu Dragnea, este contestată de membri importanţi ai PSD, nu doar de cei ai opoziţiei. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că propunerea preşedintelui PSD pentru funcţia de premier, Sevil Shhaideh, este "nepotrivită", potrivit Ziua de Iaşi. „Ca vicepreşedinte PSD, atât timp cât am împuternicit preşedintele la nivel naţional să ia o decizie şi asta a considerat-o necesară, mă gândesc că a avut mai multe necunoscute în studiu decât am avut eu cu mintea mea, cu sufletul meu, şi a luat aceasta decizie. Dacă mă întrebaţi ca cetăţean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, este nepotrivită", a declarat Chirica, precizând că a fost sunat de primari din judeţ care şi-au arătat nemulţumirea. "Eu i-am invitat pe toti colegii mei de partid sa aibă răbdare, pentru că lucrurile se vor aşeza, se vor aşeza cât se poate de firesc, şi se vor duce în matca lor normală. (...) Pur şi simplu, mă gândesc că este o strategie care trebuie urmată şi va avea un rezultat bun", a mai spus Chirica, sugerând că planul PSD este de a da, în final, un alt premier.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.