Un COPAC uscat s-a RUPT pe o stradă din Galați
Un incident a avut loc, joi după-amiază, 29 decembrie, pe strada Gării, vizavi de Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Unul dintre copacii plantaţi pe trotuarul din zonă, uscat de vreme, s-a prăbuşit în bătaia vântului şi a blocat traficul pe stradă. Din fericire, nu au fost înregistrate nici pagube materiale, nici victime omeneşti, strada nefiind circulată în acel moment. "Echipele noastre de intervenţie vor merge la faţa locului şi vor degaja resturile acelui copac, pentru ca circulaţia să poată fi reluată în parametri normali", ne-au explicat reprezentanţii societăţii Gospodărire Urbană.
Acesta este doar unul dintre multele incidente care au avut loc în acest an pe fondul vântului puternic. Astfel, este demonstrată din nou fragilitatea vegetaţiei seculare. Acum câteva luni, într-o curte de pe strada Universităţii, proprietate a Primăriei, a avut loc un incident similar, cu un copac bătrân care s-a prăbuşit peste casele învecinate.
"Trebuie să fim foarte atenţi la aceşti copaci, pentru că oricând se pot rupe. Nu doar pe Gării, unde sunt foarte uscaţi, ci şi în alte părţi. Spre exemplu, în zona de la P-uri mereu cad crengi când bate vântul mai tare", ne-a explicat un cetăţean.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.