Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un nou PROTEST la GALAȚI. Pensionari, în stradă pentru a cere DEMISIA șefului statului, Klaus Iohannis | VIDEO


Mai puţin de 20 de vârstnici au participat, miercuri, la protestul îndreptat împotriva preşedintelui României, Klaus Iohannis, organizat de „Alianţa Europensionarilor”, în faţa Prefecturii Galaţi. Pensionarii au scandat „Jos Iohannis”, „Demisia”, „DNA să te ia”, au ascultat cântece patriotice şi Imnul României, după care au pornit într-un marş.

„Ne-am adunat pentru ca domnul Iohannis să plece pentru că nu este în stare să conducă România, o dezbinează (!). Noi suntem hotărâţi, cei care am votat, cei 54 la sută, nu cei care protestează în Piaţa Victoriei hotărăsc soarta României. Mulţi dintre ei nu muncesc, noi am muncit o viaţă întreagă. Înseamnă că votul nostru nu mai e valabil? Deci, mai e democraţie în România sau nu? Asta ne întrebăm noi, pensionarii. Domnul Iohannis să nu mai vină zâmbitor în Parlament şi sfidător la adresa celor 54 la sută din populaţia ţării care au votat acest Guvern. Noi vrem stabilitate, vrem programul care este bun, iar în 2020 să aleagă cei din Piaţa Victoriei”, a spus Toader Cristea, liderul Alianţei, care ne-a declarat că va continua demonstraţiile.

Iniţiatorul protestului a afirmat că participarea a fost slabă din cauza vremii, în special a poleiului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.