Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lemne, cherestea, pâine, flori şi fier, confiscate

Poliţiştii de ordine publică au organizat o acţiune în sistem integrat pe raza  municipiul Tecuci şi a Secţiei 6 Rurală pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, asigurarea respectării legislaţiei în domeniul comercializării bunurilor de orice tip de către agenţii economici, respectarea condiţiilor de autorizare pe linia deţinerii de armament, muniţie şi a substanţelor toxice, respectiv respectarea legalităţii  normelor de protecţie a muncii şi a legislaţiei sanitar-veterinare.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 10 infracţiuni, dintre care două prevăzute de codul silvic, trei prevăzute de Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, trei prevăzute de Codul Penal şi o infracţiune  de evaziune fiscală.

„Poliţiştii gălăţeni au aplicat 83 de contravenţii în valoare de 137.620 de lei, dintre care 14 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, două privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 50 privind circulaţia pe drumurile publice, trei privind normele sanitar veterinare pentru siguranţa alimentelor, două privind încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi patru contravenţiile silvice”, ne-a explicat Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pe lângă amenzi, oamenii legii au dispus şi confiscarea a 16,82 metri cubi de cherestea, 4,5 metri cubu de lemn de foc,1.000 kilograme de fier, 837 de pâini şi produse de patiserie, 255 fire de flori şi  suma de 3.284 de lei.

La acţiunea care a avut loc pe 16 martie au participat şi poliţişti din cadrul structurilor de Investigarea Criminalităţii Economice, Investigaţii Criminale, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul Rutier, Secţiei 6 Rurală Tecuci. Aceştia au avut sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, a specialiştilor din cadrul D.S.V.S.A. Galaţi, I.T.M. Galaţi, Gărzii De Mediu – Comisariatul Galaţi şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Tecuci.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.