Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ţepar pe OLX, dibuit în doi timpi şi trei mişcări de o poliţistă din Galaţi


Un gălăţean în vârstă de 59 de ani a trecut de la agonie la extaz după ce a fost înşelat pe OLX. A găsit pe portalul de vânzări o placă de telefon de care avea nevoie, în schimbul sumei de 300 de lei, pusă la bătaie de un individ din Târgu Jiu. L-a contactat pe vânzător, s-au înţeles asupra tranzacţiei, a trimis banii şi a primit placa. Până aici, nimic în neregulă, numai că gălăţeanul avea să constate că obiectul achiziţionat era defect, iar de aici a pornit tevatura.

"Am purtat o întreagă corespondenţă prin SMS cu vânzătorul, mă tot ducea cu vorba că nu ştie de ce e defectă, că a fost cu ea la service, că nu ştie ce s-a întâmplat. După câteva săptămâni, m-am dus la poliţie şi am făcut plângere, iar joi, 23 martie, am fost chemat la Secţia 5, să dau declaraţie. Am discutat cu o poliţistă, Andreea Anăstase, după care am plecat. Nu cred că a trecut jumătate de oră şi m-a sunat vânzătorul, foarte umil, spunându-mi că îmi dă adresa lui să îi trimit placa înapoi şi să îmi dea banii, că până vineri trebuie să dea răspuns la IPJ Galaţi", ne-a declarat, satisfăcut, gălăţeanul.

Gestul de mulţumire al bărbatului nu survine unei situaţii ieşite din comun, dar gălăţeanul a dorit să-i mulţumească pe această cale poliţistei care a depus efort şi stăruinţă în profesia pe care şi-a ales-o.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.