Apartamente racordate ilegal la reţeaua electrică
Mai multe familii care locuiesc într-un bloc de pe strada Victor Papilian au rămas fără curent electric după ce poliţiştii şi specialiştii de la Electrica au constatat că locuinţele erau racordate ilegal la reţea. Deşi locuinţele figurau ca debranşate, locatarii beneficiau în continuare de electricitate, fără ca proprietarii să fi achitat taxele necesare. În urma verificărilor, s-a ajuns că concluzia că oamenii îşi făcuse instalaţii artizanale.
"Pe panoul de contorizare poziţionat în interiorul scării, în spaţiul alocat unui apartament, nu era montat contor de măsurare a consumului, iar la coloana de alimentare a contorului era legată direct instalația de utilizare a energiei electrice. Alte două apartamente erau racordate direct la reţeaua electrică, prin folosirea de instalaţii clandestine, proprietarii având contractul reziliat. De asemenea, poliţiştii au observat că la un alt apartament lipsește sigiliului montat pe bornele contorului", a precizat subinsp. Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
În toate cele patru cazuri, proprietarii sunt cercetaţi penal pentru furt de energie electrică.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.