Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Atenţie şoferi! Se saltă permisele pentru viteză, alcool şi neacordare de prioritate!

Depăşirea vitezei regulamentare şi neacordarea de prioritate, în special pietonilor, vă poate costa nu doar bani, ci şi permisul de conducere, în cazul în care abaterea este surprinsă de echipajele de poliţie. 42 de şoferi din Galaţi au trecut prin această experienţă în ultima săptămână, cei mai mulţi făcându-se vinovaţi de călcarea excesivă a pedalei de acceleraţie. Numărul total al şoferilor care au picat testul radarului a fost de 184, în timp ce conducătorii auto care nu au acordat prioritate pietonilor sau vehiculelor au fost în număr de 14. Neoprirea la calea ferată a atras sancţiuni în cazul a 13 şoferi, în timp ce lipsa centurii de siguranţă a fost amendată în 71 de cazuri. Nici pietonii care au traversat anapoda nu au fost puţini, peste 150 de gălăţeni plătind pentru grabă şi neglijenţă. Valoarea totală a amenzilor aplicate în traficul gălăţean săptămâna trecută a fost de peste 120.000 de lei. În şase situaţii, abaterile au căpătat conotaţii penale. Patru şoferi sunt cercetaţi pentru că au condus băuţi, iar alţi doi, pentru că nu aveau carnet.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.