Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

INCENDIU în Galați | Două case au fost distruse de flăcări


Alarmă pe strada Caşin, unde două case au fost cuprinse de flăcări. Şase autospeciale de pompieri, dar şi un echipaj SMURD au fost direcţionate la faţa locului. Incendiul a avut loc marți dimineață, 11 aprilie. Se pare că totul a pornit de la unul dintre imobile, unde locuia o persoană cu probleme psihice, care ar fi vrut să aprindă focul din sobă folosind o lumânare. Din fericire, proprietarul casei a observat la timp flăcările şi a reuşit să o scoată pe femeie afară, înainte ca aceasta să fie rănită.

„Am scos-o pe braţe. Ea locuia aici cu nepotul meu, are probleme de sănătate. Am găsit o lumânare pe jos, cred că de la asta a pornit focul. M-a lăsat fără casă”, ne-a spus proprietarul imobilului.

Imobilul a fost distrus în totalitate, iar flăcările s-au extins şi la o casă din apropiere. Aici, incendiul a mistuit mansarda, pagubele fiind însemnate. Din fericire, casa era asigurată.

„Nu au fost victime, dar proprietara celui de-al doilea imobil a făcut un atac de panică şi o mică intoxicaţie cu fum, motiv pentru care a primit îngrijiri medicale”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Întreaga zonă a fost acoperită de fum, iar alimentarea cu gaze şi electricitate a fost oprită. Pompierii continuă cercetările.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.