BOMBĂ de aviaţie descoperită la Munteni. Este al treilea proiectil găsit pe acelaşi ogor
Un proiectil de mari dimensiuni, datând din perioada celui de-al doilea Război Mondial, a fost descoperit la finele săptămânii trecute pe un teren agricol aflat la patru kilometri de comuna Munteni.
Cel care a descoperit bomba de aviaţie, ce cântărea 250 de kilograme, este un localnic care a mai găsit, în aceeaşi zonă, încă două elemente de muniţie asemănătoare.
Omul a sunat la 112, specialiştii de la ISU detonând pe loc elementul de muniţie, aşa cum se practică în cazul proiectilelor cu masă mai mare de 50 de kilograme. Cu această ocazie, pirotehniştii au iniţiat o procedură de testare a terenului cu aparatura de specialitate, în condiţiile în care localnicii susţin că acolo a fost, în perioada conflagraţiei mondiale, o linie a frontului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.