Intervenţie în forţă a poliţiei! Un individ agitat a fost încătuşat în plină stradă (VIDEO)
Gălăţenii aflaţi zilele trecute în zona staţiei de autobuz din Ţiglina II au fost martorii unor scene de acţiune în care protagonişti au fost poliţiştii şi un bărbat turbulent, posibil sub influenţa unor substanţe stupefiante. Din câte se pare, individul, în vârstă de 33 de ani, umbla hai-hui pe mijlocul carosabilului, la o oră de trafic intens, perturbând circulaţia maşinilor şi punându-se în pericol. Un echipaj de poliţie care trecea prin zonă a încercat să-l convingă să treacă pe trotuar, dar individul nu numai că a refuzat, dar a devenit şi recalcitrant. Cu greu, poliţiştii au reuşit să îl tragă în parcare, unde s-au chinuit minute bune să îl încătuşeze, sub ochii trecătorilor, care nu au ezitat să filmeze operaţiunea cu telefoanele mobile. Pentru isprava sa, scandalagiul a fost amendat cu 1.290 de lei.
"Bărbatul a refuzat să se legitimeze, devenind recalcitrant, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Psihiatrie. Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi a demarat o anchetă privind modul de intervenţie al poliţiştilor la eveniment. Bărbatul a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiilor de refuz de legitimare, scandal şi traversare neregulamentară", a precizat Crina Dragu, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.