ACCIDENT pe trecerea de pietoni, la Orășelul Copiilor
Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei fetițe în vârstă de 6 ani a avut loc sâmbătă, 3 iunie, în jurul prânzului, pe un marcaj pietonal din zona Orășelului Copiilor. Potrivit informațiilor oficiale, copilul ar fi traversat regulamentar, dar șoferul unui taxi nu l-a observat la timp și l-a acroșat.
”Un bărbat în vârstă de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Regiment 11 Siret, dinspre strada Brăilei spre Prelungirea Coșbuc, nu a acordat prioritate pe un marcaj pietonal și a acroșat o minoră în vârstă de 6 ani, care se angajase în traversarea străzii regulamentar”, ne-a declarat Iulian Matei, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Galați.
Copila, rănită se pare ușor, a fost transportată la Spitalul de Pediatrie pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Neacorarea de prioritate a mai provocat două accidente
Alte două acciente rutiere produse în Galați, potrivit primelor concluzii, tot pe fondul neacordării de prioritate, au avut loc în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, respectiv 2 spre 3 iunie. Unul dintre ele a avut loc la Șendreni, în impact fiind implicate un taxi și un autoturism Audi.
Un altul s-a produs la intersecția străzilor Traian și Basarabiei, unde un Land Rover și un BMW s-au ciocnit.
În ambele evenimente autoturismele au fost puternic avariate, iar medicii de la SMURD au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor aflate în mașini.
{gallery}Accidente2Iunie2017{/gallery}
Sursa foto: GSDG





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.