Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

NU UITAȚI! De marţi începe DEZINSECȚIA împotriva căpuşelor şi ţânţarilor

La începutul săptămânii trecute, primăria municipiului Galaţi anunţa că, prin intermediul serviciului public Ecosal, va efectua timp de o lună, până pe 6 iulie, prima etapă a dezinsecţiei aviochimice, adică tratarea plantelor cu substanţe chimice împrăştiate din avion. În aceeaşi perioadă se va realiza şi operaţiunea de dezinsecţie la sol.

Substanţele folosite sunt Acqua K Othrine (aerian) şi Solfac (terestru), ambele insecticide fiind biodegradabile şi cu efect doar asupra insectelor zburătoare şi târâtoare (inclusiv căpuşe), astfel că gălăţenii pot sta liniştiţi cu privire la posibile intoxicaţii. 

Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Galaţi sunt rugaţi să ia toate măsurile de protecţie necesare (pentru familiile de albine şi viermi de mătase) în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

Programul poate fi decalat în cazul în care condiţiile meteo nu permit desfăşurarea în bune condiţii a acţiunii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.